Cum era să mor eu azi…
… din cauza unui dobitoc de Dâmboviţa. Dacă ştie cineva un soft de creştere a clarităţii imaginilor video, let me know.
Jurnal de câine – Ziua 12
Tăcutul, aka Ursu, şi-a făcut şi el bagajele şi a plecat la o familie care îşi dorea mult un câine care să umple golul lăsat de decesul prietenului cu patru picioare.
Am rămas doar eu, Dora… şi după cum evoluează lucrurile, se pare că voi mai rămâne o perioadă pe aici, această perioadă deja tinzând spre permanenţă. Nu am obiecţii din moment ce îmi cam place pe aici, mă joc cu tata cât de des pot şi îmi fac de cap prin toată casa.
Să ne auzim cu bine!
Jurnal de câine – Ziua 10
Ieri a fost o zi agitată un pic, deoarece tovarăşu’ Max şi-a făcut şi el bagajele şi a plecat după Mara. Sperăm să le fie din ce în ce mai bine.
Am rămas doar doi… şi deja azi a sunat cineva după unul din noi însă până nu se trece prin “furcile caudine” ale lui Ahriman, greu să te ia cineva. Pe aici e cu “background check” mai ceva ca la SRI!
Între timp, aşteptăm şi încercăm să trăim…
Jurnal de câine – Ziua 8 – Mara a plecat dintre noi…
… spre o casă mai bună, sperăm cu toţii!
Azi am făcut prima plimbare pe afară, în lese şi hamuri… Am fost până la tata lu’ “nenea” Ahriman şi unul din vecinii de la bloc a trecut pe acolo şi a plăcut-o pe loc pe Mara şi a şi luat-o!
Acum am rămas doar trei… iar mâine s-ar putea să rămânem doar doi. Acelaşi vecin a sunat şi a spus că ar mai vrea unul. Bineînţeles, aşteptăm să treacă noaptea aceasta, deoarece poate mâine o aduce pe Mara înapoi!
Până atunci… mulţumim celor care ne-au susţinut şi mulţumim şi celor care ne oferă o şansă la o viaţă nouă!
PS: cică săptămâna viitoare tata rămâne fără “bijuterii”… să nu-i spuneţi că-l deprimaţi de tot!
Jurnal de câine – Ziua 6 – Aproape de sfârşit
Creştem şi începem să devenim din ce în ce mai neastâmpăraţi… Deocamdată, cu ceva sacrificii, stăpânii temporari au grijă de noi, însă divergenţele privind modul de educaţie şi creştere au ajuns într-un punct critic, aşa că ieri am primit şi nume, fie ele şi temporare, deoarece Ahriman s-a gândit că dacă tot nu ne găseşte stăpâni până la sfârşitul săptămânii, măcar să aibă ce să ne pună pe piatra de mormânt, după ce ne eutanasiază.
Aşa că noi suntem, de ieri, Mara (cea mare), Max (ex-Gălăgie), Ursu (ex-Tăcutul) şi Dora (cea mică).
Ne place să ne jucăm tot timpul, să alergăm, să fim ţinuţi în braţe şi scărpinaţi pe burtă. Suntem foarte iubitori şi când suntem în prezenţa unei fiinţe umane căruia îi pasă de noi ne place să stăm tot timpul cu ea.
Vă mulţumim şi ne cerem scuze dacă v-am aglomerat lumea prea mult!
Jurnal de câine – Ziua 5
Ieri ne-am jucat un pic prin casă… făceam prea multă gălăgie pe balcon aşa că am stat o perioadă prin camera de lucru, încercând cu dinţii tot ce se putea. Ne-am liniştit după o oră şi ceva…
Bineînţeles, ieri era vineri, aşa că a fost mai uşor să se aibă grijă de noi şi nimeni să nu aibă altă treabă. Problema va fi de mâine încolo, că începe săptămâna de lucru….
Oricum, se pare că zilele ne sunt numărate… lumea devine din ce în ce mai nervoasă datprită gălăgiei noastre aşa că opţiunile au început să apară: eutanasierea (cu medicamente su doar cu mâinile goale), datul înapoi pe stradă unde, foarte probabil, ne aşteaptă aceeaşi soartă, dar cu un mod mai puţin plăcut de “ieşire” (hingheri, roţi de maşină, oameni cărora le place să chinuie şi omoare animale – sunt destui din ăştia prin zonă), îmbarcarea într-o maşină şi abandonarea noastră pe un câmp, într-o pădure sau ceva asemănător… La o lună şi 5 zile cât avem, şansele de supravieţuire sunt destul de scăzute dar în felul acesta o să fie toată lumea fericită, nu? Mai puţini câini vagabonzi pe stradă şi “conştiinţa” împăcată a unora…
Suntem conştienţi că sunt mulţi ca noi iar cei care presupun că vor un câine de companie vor un câine “de rasă” (adică scump, expus la mai multe boli şi cu cheltuieli mari de întreţinere) noi fiind consideraţi mai buni ca hrană pentru leii şi tigrii de la Grădina Zoologică sau utili de chinuit şi chiar mâncaţi de unii reprezentanţi ai etniei rrome (s-au văzut şi din astea) aşa că, într-un fel, ne-am acceptat soarta… Trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima şi încercăm să ne bucurăm de căldura unui suflet uman cât de mult putem şi când putem.
Ei bine, cam atât pentru acum… gălăgia este în continuare la nivele ridicate, aşa că aşteptăm o “reverificare” a stării noastre de către stăpânii temporari… Ne mai auzim când o să facem un pic de linişte…
Jurnal de câine – Ziua 3 – Imagini cu “tata”
Vă uitaţi şi la imaginile precedente cu mama şi vă faceţi o idee cam cât de mari putem ajunge.
Jurnal de câine – Ziua 3 – Imagini
“Cea mare”
“Gălăgie”
“Tăcutul”
“Cea mică”
Fetele încercând să escaladeze “pragul”
Jurnal de câine – Ziua 2
Azi-noapte nu am fost prea cuminţi şi am făcut gălăgie în casă, aşa că am petrecut noaptea cu mama, afară. Împreună am stat în linişte şi relativă pace, deoarece tata a făcut o gălăgie mare pe afară şi a trebuit băgat în casă.
Acum ne-am reîntors, pentru o perioadă, în casă şi fratele cel mare face iar scandal, ca de obicei. Cine vrea un câine guraliv, el e candidatul ideal!
Încă nu am ajuns la veterinar pentru prima deparazitare, dar “procedura” este în lucru… Mama încă mai are lapte de dat şi abia când ne-om obişnui mai mult în casă o să începem şi deparazitarea şi celelalte tratamente.
Până atunci… aşteptăm noi stăpâni şi parteneri!
O lună şi două zile au trecut de când am apărut pe lume…
